Romanian tales / Povești românești

*versiunea în limba română este disponibilă la sfârșitul versiunii în limba engleză

While getting closer to the end of 2018, I was happily counting all the good stuff that happened in one year… and then… it hit me!

Due to my negligence, thinking that I have just a cold, I was feeling so bad on December 30 that I got to the emergency room and was diagnosed with pneumonia – a very bad one. I had to be hospitalized. Until January 10th, 2019! This includes the New Year “party”.

Just by saying that I spent 11 days in a public Romanian hospital I could stop. My fellow Romanians would know how bad it was. My story has a happy ending as in – physically I’m feeling better now 😊, but the truth is I started 2019 with a bitter feeling and hopeless for my country and its future.

In case you are not from Romania, let me give you some background. Due to the social-political circumstances from the past 30 years in Romania, most of the public institutions are fighting a certain level of corruption. I will not expand the purpose of this article to cover these circumstances, I’ll just focus on my personal experience.

While I was lucky to be hospitalized in one of the renovated wings of the hospital, having reasonable conditions (again, I will not go into the details), the human factor was proved to be “Romanian” in its deprecatory sense.

I’ll try to be coherent, and as much as possible objective, to present you with chronological facts:

  • At the time of hospitalization (midnight) I was told that I need to remain for treatment and that the x-ray is showing that my lungs are in a very bad shape; no explanation in regards to the blood tests they done and what is wrong.
  • After a couple of days my treatment was changed with a more powerful antibiotic (again without any explanation) and I unofficially met my doctor in a 30 seconds visit, when he asked me basic questions that I already answered to, and that should have been marked in my file.
  • In the next days, until I was released from hospitals, I went through multiple blood tests without being explained why and what is my medical evolution. I hardly got some information from the nurses in charge with administrating my treatment and I was “redirected” to ask these questions to my doctor.
  • During the time I was there, all the daily visits from my doctor were around 30 seconds, or through a half-open door asking about how I’m feeling.
  • During my “stay”, being upset about the lack of information, I searched for the doctor and tried to ask him questions about my evolution and then I got a robotic answer in a medical gibberish.
  • (On the way, I’m sparing you the details of the day to day routine having the effect of the Chinese water torture for the mental state of the patient)
  • Two days before being released from the hospital, I handed over the document proving that I am an employee and stating that my insurance covers the paid medical leave – based on this they had to release a document to justify my absence from work for 7 working days that I spent in the hospital.
  • In my last day, only 3 hours before leaving they informed me that this document has errors and if I don’t provide them with a correct one, I’ll be released without providing me with the medical leave. Having in mind the procedure of asking for this paper from the HR department, processing the request, sending the document to me and me handing this to the hospital, I must say I was lucky to get it so fast 😐

I was mentioning earlier about the public institutions in Romania and the “certain amount of corruption” involved. What do I mean by this? (Please note that I’m speaking of my personal experience in regards to the given situation)

If you are a person in good faith, paying your taxes, living your life, and for some reason you are forced to interact with the Romanian bureaucracy, things are moving really slow sometimes or they are not moving at all. If you are willing to give an “incentive” to the person in charge with your problem, then you might see things moving faster than expected.

As a 30 years old “Don Quijote” aspiring to live in a civilized country (already in the European Union) in 2019, I’m opposing the bribery practice on all levels. I didn’t even blink when I was encouraged by my close ones to bribe the medical staff so I can benefit of “quality medical service”.

For the first days (while staying all by myself in a room) I continuously denied the fact that I was being ignored and just provided with the basic required treatment. I thought this is because they are just getting back on track after the winter holidays. When I got a “roommate” I started noticing that all the nurses were receiving incentives from my roommate and how friendly the medical staff was when this happened and how another doctor enthusiastically explained to my roommate her condition, after receiving an incentive.

I wasn’t really aware of the amount of frustration and tension I was building all these days and by being a witness to this, I just wanted out. I was telling myself – I’m getting well and I’m out.

In the last day when I was rudely told that I will not get the medical leave paper I had a meltdown. In the few hours waiting for the paper from the HR, I started drafting a complaint for the hospital. I sent it to my husband to print it out, and to bring it to me when he was going to pick me up. I was going to submit this when leaving the hospital.

Fast forwarding the story, the printed complaint didn’t get to me as my husband was involved in a car accident (he’s fine! 😊) and I left the hospital with an Uber and with a messy mind…

Did I file the complaint? I didn’t.

Back home I had to build back my soap bubble, solve my personal problems and act like the last two weeks (almost) didn’t happen . In the first couple of days I reflected if I should submit my (2 pages) complaint via email but I gave up.

This is the sad thing about being exposed over and over to a vicious environment. You have a choice. You can keep your head up and risk being broken, or, bend, over and over again, so you get the right thing through the wrong method. I don’t even want to mention bending in bad faith using the wrong methods.

Living in my soap bubble for so long, young and healthy, with no or limited interaction with the Romanian broken systems, I built myself an ideal world, thinking that at least the younger generation aspires to a better and equal society. And I was so wrong. The corruption in our society touches every level and has no age. More than that, the people offering the bribery are as guilty as the corrupt people receiving it.

I even dare to say that people offering the bribe are even more responsible for the wrong doing as they are feeding the system. And I already know so many persons doing it, trusty people, that I’m horrified about it.

If you are doing this, think twice. Having the means to get something, it doesn’t mean you have to use them. When you are entitled to benefit from a legal right, why would you cut the line? What should someone who doesn’t have the means to cut the line, do? Wait in line for ever? Because there will always be someone who will have the means to get it faster and better with the right amount of money.

Not filing the complaint, it feels like I lost a battle with the system, and that my anger, frustration and disappointment were all in vain. At the end of this story I feel the first cracks from standing up tall. I will not disclose the name of the hospital or the name of the doctor because I didn’t turn my story in an official complaint.

My experience is just a drop in the ocean and it cannot be compared with so many sick people fighting a system to survive. I can’t blame anyone who left or is leaving the country to build something abroad. I actually bow and congratulate them for “bending” the right way.

On a more positive note I’ll just leave here some photos from the New Year “party” (while Ciprian didn’t have a choice 😄, my brother and sister in law surprised me with joining us for a more unusual Catan night – kids champagne included🍾🥂). Check out Veronica’s shiny dress! 🤩💖 – Thank you!! 🤗

Spre sfârșitul lui 2018, număram cu entuziasm toate lucrurile bune care s-au întâmplat într-un an… și apoi… s-a produs inevitabilul!

Din cauza neglijenței mele, crezând că mă lupt doar cu o răceală, am ajuns să mă simt atât de rău pe data de 30 decembrie încât a trebuit să merg la camera de gardă unde m-au diagnosticat cu pneumonie, una destul de gravă. A trebuit să mă internez. Până pe 10 ianuarie, 2019! Asta include “petrecerea” de Anul Nou.

Doar spunând că am petrecut 11 zile într-un spital public din România, aș putea să mă opresc. Românii ar ști cât de rău a fost. Povestea mea are un final fericit – fizic mă simt mai bine acum 😊, dar adevarul este că am început anul 2019 cu un gust amar și fără speranță pentru țara mea și viitorul ei.

În cazul în care nu ești din România, permite-mi să ofer puțin context poveștii. Din cauza circumstanțelor politico-sociale din ultimii 30 de ani, majoritatea instituțiilor publice se luptă cu un anumit nivel de corupție. Nu o să extind scopul acestui articol pentru a dezbate aceste circumstanțe, o să mă concentrez doar pe experiența mea personală.

Am fost norocoasă, fiind internată în una din secțiile renovate ale spitalului, având condiții rezonabile (din nou, nu o să intru în detalii), însă factorul uman s-a dovedit a fi “românesc” în sensul depreciativ al termenului.

O să încerc să fiu coerentă, și pe cât posibil obiectivă, pentru a vă povesti faptele în ordine cronologică:

  • În momentul internării (la miezul nopții) mi-a fost spus că trebuie să rămân pentru tratament și că radiografia arată că plămânii mei sunt într-o stare foarte proastă; nicio explicație în ceea ce privește analizele de sânge sau ce e în neregulă cu mine.
  • După două zile, tratamentul mi-a fost schimbat cu un antibiotic mai puternic (din nou fără nicio explicație) și mi-am cunoscut neoficial doctorul la o vizită de 30 de secunde timp în care am fost întrebată chestiuni de bază, la care răspunsesem deja și care ar fi trebuit să fie în fișa mea.
  • În următoarele zile, mi-au fost recoltate mai multe probe de sânge fără să mi se explice motivul și evoluția medicală. Am obținut cu greu informații de la asistenții medicali care îmi administrau tratamentul, care la rândul lor mă direcționau către doctor pentru astfel de întrebari.
  • Pe toată perioada internării, toate vizitele medicului au durat aproximativ 30 de secunde, și de multe ori se întâmplau printr-o ușă întredeschisă când eram întrebată cum mă simt.
  • În timpul acestor zile de internare, fiind supărată din cauza absenței informațiilor, l-am căutat pe doctor și am încercat să îl intreb detalii despre evoluția mea. Am primit o explicație robotică în jargon medical.
  • (Pe parcurs vă scutesc de unele detalii despre rutina de zi cu zi care funcționează ca picătura chinezească pentru starea psihologică a unui pacient)
  • Cu două zile înainte de a fi externată am adus documentul care dovedea că sunt angajată (obținut de la departamentul de resurse umane) și că am toate cotizațiile către CAS plătite. În baza documentului, urma să primesc concediul medical pentru 7 zile lucrătoare pe care le petrecusem în spital.
  • În ultima zi, cu 3 ore înainte de externare, am fost informată că documentul pe care l-am adus este greșit și că dacă nu le furnizez unul corect mă vor externa fără concediu medical. Ținând cont de procedura de a obține acest document (cerere către resurse umane, procesarea în departamanetul lor, trimiterea către mine) pot să spun că am fost norocoasă să îl obțin așa repede 😐

Menționam mai devreme cum instituțiile din România se confruntă cu “un anumit nivel de corupție”. Ce vreau să spun prin asta? (vorbesc din propria mea experiență cu referire la situația dată).

Dacă ești o persoană de bună-credință, care își plătește taxele, își vede de viață, și dintr-un motiv sau altul este forțată să interacționeze cu birocrația românească, vei vedea că lucrurile se mișcă foarte încet uneori sau nu se mișcă deloc. Dacă ești dispus să oferi un “stimulent” persoanei responsabile de problema ta, s-ar putea ca lucrurile să se miște mai repede decât te-ai aștepta.

În postura unui “Don Quijote” în vârstă de 30 de ani, care aspiră la o țară civilizată (din Uniunea Europeană) în 2019, mă opun acestei practici de mituire (mai popular cunoscută drept șpagă) la toate nivelurile. Nici nu am clipit când cei apropiați m-au îndemnat să “ofer atenții” personalului medical ca să beneficiez de servicii de calitate și să mi se respecte drepturile.

În primele zile (timp în care am stat singură în salon) am negat faptul că sunt ignorată și că mi se oferă doar tratamentul de bază. Am crezut că se întampla acest lucru pentru că cei din spital se reajustează după concediile din perioada sărbătorilor de iarnă. Atunci când am început să am o “colegă de cameră” am sesizat că toți asistenții medicali primeau “atenții” de la ea și cât de prietenoși erau cu toții după acest moment. Pe același model, doctorul colegei mele explica detaliat acesteia afecțiunea pe care o are, evoluția medicală, după primirea unei sume de bani.

Nu am realizat nivelul de frustrare și de tensiune acumulată fiind martoră la astfel de practici, voiam doar să se termine. Îmi tot spuneam – mă fac bine și am plecat de aici.

În ultima zi când am fost informată într-un mod nepoliticos că este posibil să nu îmi fie dat concediul medical, am simțit că s-a umplut paharul. În cele câteva ore în care așteptam documentul refăcut de la resurse umane, am scris o plângere adresată spitalului în care recapitulam toate neregulile și nemulțumirile mele. I-am trimis-o soțului pentru a o printa și pentru a mi-o aduce la spital în momentul externării. Urma să o depun la plecare.

Pe repede înainte, varianta printată nu a mai ajuns la mine pentru că Ciprian a fost implicat într-un accident de mașina (nu a pățit nimic!😊), așa că am plecat de la spital cu un Uber și cu mintea “dezordonată”…

Am mai depus plângerea? Nu.

Întoarsă acasă, mi-am reconstruit bula de săpun, mi-am rezolvat problemele personale și m-am comportat ca și cum ultimele două săptămani (aproape) nu s-au întâmplat. În primele două zile am reflectat la ideea de a trimite plângerea (două pagini) pe mail, dar am renunțat.

Aceasta este partea tristă în a fi expus din nou și din nou unui mediu viciat. Ai de ales. Poți să stai drept și să ții capul sus, cu riscul de a te frânge, sau de a te “îndoi” o dată și încă o dată, ca să obții ceea ce ai nevoie prin metodele greșite. Despre folosirea unor metode greșite pentru un scop final greșit nici nu mai discut.

Trăind în bula mea de săpun pentru așa mult timp, tânără și fără probleme majore de sănătate, cu puțină sau fără interacțiune cu sistemul defect românesc, mi-am construit o lume ideală, gândindu-mă că măcar generația tânără aspiră la o societate mai bună și egală în drepturi. M-am înșelat. Corupția din societatea românească atinge orice nivel și orice vârstă. Mai mult decât atât, oamenii care oferă mită, sunt la fel de vinovați ca cei care o primesc.

Îndrăznesc chiar să spun că cei care mituiesc sunt mai responsabili de răul făcut pentru că sunt cei care hrănesc acest sistem. Cunosc deja atât de mulți oameni, de la care am așteptări mari, care fac asta, încât sunt oripilată.

Dacă și tu faci asta, gandește-te de două ori. Faptul că dispui de resursele necesare pentru a obține ceva, nu înseamnă că trebuie să le și folosești. Când ești îndreptățit să obții ceva prin dreptul tău legal, de ce ai trișa? Ce ar trebui să facă cineva care nu dispune de aceste resurse? Să aștepte la nesfârșit până când toți ceilalți “prioritizați” și-au rezolvat problemele? Pentru că întotdeauna vor fi oameni care vor avea resursele să obțină ceea ce doresc, mai repede și mai bine cu suma potrivită de bani.

Prin faptul că nu am depus plângerea, am senzația că am pierdut o luptă cu sistemul și că furia, frustrarea și dezamagirea mea au fost în van. La finalul poveștii, simt ca au apărut primele crăpături alegând să stau dreaptă și să țin capul sus. Din cauza faptului că nu am depus o plângere oficială, am ales să nu divulg numele spitalului și cel al medicului.

Experiența mea este doar o picătură în ocean și nu poate fi comparată cu cea a oamenilor foarte bolnavi care se luptă cu un sistem viciat pentru a supraviețui. Nu pot să-i învinovățesc pe cei care părăsesc țara pentru a construi ceva peste granițe. De fapt mă înclin în fața lor și îi felicit ca s-au “îndoit” în direcția corectă.

Pe un ton mai pozitiv o să vă las aici câteva poze de la “petrecerea” de Anul nou (în timp ce Ciprian nu a avut de ales 😄, cumnatul și cumnata mea, mi-au facut o surpriză și ni s-au alăturat pentru o noapte de Catan – cu șampanie pentru copii inclusă 🍾🥂). Să vă aruncați un ochi la rochia sclipitoare a Veronicăi! 🤩💖 – Mulțumesc! 🤗

4 thoughts on “Romanian tales / Povești românești

  1. Imi pare rau ca ai trecut prin asta si ca esti lipsita de speranta. Sunt de acord, si eu vad vina de ambele parti, dar nu ii consider pe cei care dau mai vinovati decat pe cei care iau. Cei care dau (pacienti sau apartinatori) sunt cei mai vulnerabili din toata ecuatia si nu cred ca pe umerii lor trebuie sa cada in primul rand vina. Cred ca e de datoria celor din sistem sa refuze spaga, sa spuna raspicat ca isi fac treaba f bine fara ‘atentii’, ca acum s-a ajuns la un nivel cel putin decent al salariilor in acest domeniu.


    1. Sunt de acord cu tine Oana! cred că refuzul trebuie să vină răspicat și să nu se lase convinși de insistențe. E foarte posibil ca eu să fi vorbit din perspectiva privilegiată a “bolnavului pe picioare” capabil încă să riposteze. Dacă cineva drag mie ar fi fost în stare gravă, vulnerabilă, nu știu cum aș fi abordat situația. În disperare de cauză, uneori oamenii se abat de la principii…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s