Rethinking Charity / Regândind Filantropia

*versiunea în limba română este disponibilă la sfârșitul versiunii în limba engleză + campania 2%

A couple of years ago, I saw a TED talk that changed my perspective over how charity campaigns are done or how they should be done to maximize success, and it changed the way I see the activity in this sector. The speech I’m mentioning was held by Dan Pallotta (activist and fundraiser) and it’s structured on multiple points proving that the non-profit sector is discriminated by comparison with the for-profit sector.

While his speech is not bullet proof and you can still question some things, most of the logic seems common sense, and even so, the system that should support charity and fundraising is far from being flawless.

In case you want to listen the speech (19 minutes) I’ll leave the link below.

According to Dan Pallota, one of the areas in which the non-profit sector is discriminated is compensation.

The reality today is that in the for-profit sector, the more value you produce, the more profit you can make – and that is acceptable. On the other hand, if a non-profit organization uses your money to make other money, you start questioning its integrity and you question if they are using your money for the purpose you donated 🤔 For some reason, we don’t feel comfortable to know that, instead of going to the ones in need, our money is used as an incentive for people working in this sector. Even if the incentive is meant to increase the productivity and the results in the social service sector… even when our money is well invested.

At least once, you must have heard about “huge” salaries of people working in the non-profit sector. And you felt at least uncomfortable, especially if you ever donated to that organization, is that right?

In this video, Dan Pallotta shares an example (US example) about salaries from the for-profit sector by comparison with the non-profit sector, making a point about this ethical paradox.

A person with a Stanford MBA degree (Master of Business Administration) at age 38 will earn ~$400,000/ year. The CEO of Medical Charity will have a total income of ~$232,658, while the CEO of Hunger Charity will earn ~$84,028.

The Stanford graduate could choose to use his knowledge to build a successful non-profit organization. Why would he do that, when he could easily earn more than the average salary in that field, donate $100,000 and he would even be applauded and he would get to be called a philanthropist. It’s just more convenient. And with no judging coming from the society.

Another area of discrimination pointed out is advertising and marketing. 

When you donate money to charity, you imagine helping some hungry kids, or contributing to building a shelter, you don’t imagine paying for marketing campaigns. The truth is that human beings do good most of the time to feel good about themselves, altruism being an illusion. By paying for marketing campaigns you don’t feel the same moral reward even if it has the same purpose.

When you are watching the game from the bench, and you are not playing the game yourself, it’s hard understand the energy needed to keep the game going. So it’s hard to understand in this case, how an amount of donated money can multiply in a bigger amount of money, for the same initial purpose – charity.

I’ll use other examples from the video. In the ’90s, two incredibly successful events were organized: AIDSRidesUSA – the long-distance bicycle journeys and the 60 mile-long breast cancer three-day walks. Over the course of 9 years 182,000 ordinary people participated and they raised $581,000,000. This could was achievable because people are generally willing to bring their contribution and to support the cause they believe in, but they have to be asked. This didn’t happen with flyers❗ but with full-page ads in The New York Times, The Boston Globe and TV advertising.

In order to see the non-profit sector grow there is a need to change our mindset and to accept giving our money, not only to the heavy players from the for-profit sector, on successfully marketed products, but to donate with the open mind that non-profit organizations can act on our behalf and multiply it. We should allow them to use the same tools as the for-profit players.

Another discrimination area, is the one related to our perception over taking risks on new revenue ideas.

When aiming for innovation and creating something “more” and “better”, investments are encouraged – for the for-profit sector! Failure is accepted as part of a trial and error process.

If the same attempt happens in the non-profit sector, in case of failure, an organization risks losing credibility and this could have serious consequences for its reputation. This would mean wasting the money you gave in trust to them, so that your money could directly help the ones in need. Under so much pressure, the people working in this sector will fear trying new ways of multiplying the money they are receiving.

Dan Pallotta shares the example of the Breast cancer three days campaign (happening between 1998-2002)  with an initial investment of $350,000 resulted in $194,000,000 after all expenses, for breast cancer research. What do you think it’s more efficient? Giving $350,000 to a research organization or giving $350,000 to a fundraising department and ask them to multiply them and then to give the breast cancer research organization $194,000,000? The answer is simple in this case, but is this straight forward on a general level?

There are a few things I don’t fully agree with from his speech. When meeting these non-profit organizations, he urges us to avoid questioning “the rate of their overhead” but to “ask about the scale of their dreams”, and that we shouldn’t “care about this overhead if these problems are getting solved”. I must disagree with this, as we can’t assume that if the purpose of an organization is social benefit, everyone involved is well intended. I think we should keep our heart and mind open, but in the same time we should be realistic and ask to be explained how our donations are being used whenever we have doubts.

The only way of evolving and rewiring our minds for the better is to take responsibility over the thoughts and perceptions we inherited from previous generations. Not only for charity but for all the given ideas and defined realities around us.

_____________________________

Acum aproximativ 2 ani, am văzut un discurs TED care mi-a schimbat perspectiva asupra sectorului non-profit precum și despre cum sunt făcute campaniile de caritate, sau cum ar trebui să fie făcute pentru a maximiza succesul. Discursul pe care îl menționez îi aparține lui Dan Pallotta (activist și colector de fonduri) și este structurat pe mai multe puncte, menite să demonstreze că sectorul fără scop lucrativ (non-profit) este discriminat prin comparație cu cel cu scop lucrativ (pentru profit).

Chiar dacă discursul lui nu este de necontestat pe alocuri, logica generală pare de bun simț, dar chiar și așa, sistemul care ar trebui să sprijine acțiunile de caritate este departe de a fi perfect.

În cazul în care vreți să ascultați întregul discurs (19 minute) voi adăuga linkul mai jos (subtitrări în limba română disponibile):

Potrivit lui Dan Pallotta, una din ariile în care sectorul non-profit este discriminat este recompensarea.

Realitatea este că în sectorul cu scop lucrativ, cu cât valoarea produsă este mai mare cu atât profitul pe care îl produce poate fi mai mare – iar acest lucru este acceptabil și binevenit. Pe de altă parte, dacă o organizație non-profit îți folosește banii pentru a produce alți bani, începi să îi ridici sub semnul întrebarii integritatea și să te întrebi dacă îți folosește banii cu adevărat în scopul pentru care i-ai donat 🤔Dintr-un anumit motiv, nu ne simțim confortabil să știm că, în loc să se ducă la cei în nevoie, banii noștri sunt folosiți ca stimulent pentru oamenii care lucrează în acest sector. Chiar dacă acest stimulent este menit să crească productivitatea și rezultatele în sectorul serviciilor sociale… Chiar și atunci când banii noștri sunt bine investiți.

Ai auzit probabil, cel puțin o dată, despre salarii “imense” ale oamenilor care lucrează în sectorul non-profit. Și te-ai simțit cel puțin un pic incocomd, mai ales dacă ai donat acelei organizații, nu-i așa?

În acest videoclip, Dan Pallotta folosește pentru comparație un exemplu (specific SUA) al salariilor din sectorul cu scop lucrativ față de cele din sectorul non-profit, evidențiind în acest fel un paradox etic.

O persoană care deține o diplomă MBA de la Stanford (master în Administrarea Afacerilor), la vârsta de 38 de ani va câștiga ~400 000$/ an. Directorul (CEO) organizației de caritate medicală va avea un venit total de ~232 658$, în timp ce Directorul (CEO) organizației de caritate împotriva foametei va caștiga ~84 028$.

Absolventul de la Stanford ar putea alege să își folosească cunoștințele dobândite pentru a construi o organizație non-profit de succes. Dar de ce ar face asta, cănd ar putea să câștige mai mult decât salariul mediu din domeniu, să doneze, să spunem 100 000$ și să fie aplaudat și recunoscut ca filantropist, fără a fi judecat în vreun fel de societate.

O altă arie în care sectorul non-profit este discriminat este cea a reclamei și a promovarii (marketing).

Atunci când donezi o sumă de bani pentru o cauză, îți imaginezi că ajuți copii înfometați, sau contribui la construirea unui adăpost, nu îți imaginezi că plătești campanii de marketing. Adevărul este că oamenii, de cele mai multe ori, fac un bine pentru orgolilul personal și pentru a se simți mai bine cu ei înșiși, altruismul fiind o iluzie. Contribuind financiar pentru o campanie de marketing, nu simți aceeași răsplată morală chiar dacă scopul este același. Atunci când urmărești jocul ca un spectator, și nu ești un jucător pe teren, este greu să înțelegi nivelul de energie necesar pentru a menține ritmul jocului. Așa că este greu de înțeles în această situație, cum suma de bani donată poate să fie transformată într-o sumă mai mare, pentru același scop inițial – binefacerea.

Voi folosi un alt exemplu din discurs. În anii ’90, au fost organizate două campanii care au avut un succes incredibil: AIDSRidesUSA – un traseu lung de parcurs pe bicicletă în sprijinul cercetării și serviciilor medicale pentru bolnavii de SIDA, precum și Campanii presupunând trasee de 3 zile de mers (aproape 100 km) în sprijinul luptei împotriva cancerului la sân. Pe durata a 9 ani, au participat 182 000 de oameni obișnuiți și s-au strâns 581 000 000$ – mai mulți bani decât au reușit oricare alte evenimente să strângă. Acest lucru a putut fi relizat pentru că oamenii vor să își aducă contribuția și să sprijine o cauză în care cred, dar trebuie să fie întrebați. Acest lucru nu s-a întâmplat împărțind pliante❗ ci cu reclame de o pagină în The New York Times, The Boston Globe și reclame difuzate la TV.

Pentru a vedea sectorul non-profit crescând, trebuie să ne schimbăm modul de a gândi și să acceptăm să oferim bani, nu numai jucătorilor din domeniul comercial, pe produse promovate cu succes, ci și organizațiilor non-profit pentru ca acestea să acționeze în numele nostru pentru a înmulți acești bani. Ar trebui să le îngăduim să folosească aceleași unelte și avantaje ca cele folosite de societățile comerciale.

O altă arie de discriminare, așa cum este definită în discursul lui Dan Pallotta, este cea a prcepției față de asumarea de riscuri pentru idei noi de venituri.

Atunci când țintim inovația și crearea a ceva “mai mult” și “mai bun”, investițiile sunt încurajate – pentru organizațiile cu scop lucrativ! Eșecul este acceptat ca parte dintr-un proces în care acesta este un risc asumat.

Dacă se încearcă același lucru în sectorul non-profit, în cazul unui eșec, acea organizație riscă să își piardă credibilitatea ceea ce ar putea avea consecințe serioase pentru reputația sa. Asta ar însemna să risipească bani donați cu bună credință de oameni pentru a îi ajuta pe cei în nevoie. Când există așa multă presiune, oamenii care lucrează în acest domeniu se vor teme să încerce noi metode de a multiplica acești bani.

Dan Pallota dă drept exemplu Campania de trei zile pentru spjinirea luptei împotriva cancerului la sân (care a avut loc între 1998-2002) creată cu o investiție inițială de 350 000$ și care a avut ca rezultat strângerea sumei de 194 000 000$ după decontarea tuturor cheltuielilor, și au fost donați pentru cercetarea în domeniul cancerului la sân. Ce credeți că este mai eficient? Să oferi 350 000$ unei instituții de cercetare, sau să oferi aceeași suma unui departament care se ocupă de strângerea de fonduri și să le ceri să îi multiplice, sfârșind prin a dona 194 000 000$ insituției de cercetare? Răspunsul este simplu în cazul acesta dar este el evident daca privim problema superficial?

Sunt și câteva detalii din discursul lui Dan Pallotta cu care nu sunt neaparat de acord. Acesta ne cere ca atunci când ne intersectăm cu aceste organizații non-profit, să “nu le întrebăm de ce au un exces de angajați”, să îi întrebăm mai bine “despre amploarea viselor lor”, și că “nu ar trebui să ne pese despre excesul de angajați (în sensul de salarii plătite) atât timp cât problemele sunt rezolvate”. Nu pot să fiu de acord cu acest lucru pentru că nu putem presupune că, doar pentru că scopul unei organizații este o cauză socială, toți angajații sunt bine-intenționați. Cred că ar trebui să ne păstrăm inima și mintea deschise, dar în același timp să fim realiști și să cerem atunci când avem dubii, să ni se explice cum sunt folosite donațiile noastre.

Singurul mod în care putem să evoluăm și să ne îmbunătățim softul mental este să ne asumăm responsabilitatea gândurilor și percepțiilor pe care le-am moștenit de la generațiile anterioare. Nu numai pentru acte de caritate și filantropie, ci pentru orice alte idei “date” și realități deja definite în viața noastră.

Și pentru că am vorbit despre acte de caritate m-am gândit să vă reamintesc despre Campania 2% prin care puteți redirecționa o parte din impozitul pe venit către o organizație non-profit. Nu trebuie decât să completați Formularul și să îl depuneți la registratura administrației financiare, sau să îl trimiteți prin postă cu scrisoare recomandată. Data limită pentru depunerea acestor formulare anul acesta este 15 martie 2019.
Eu înca nu l-am depus așa că mi-ar prinde bine ceva recomandări dacă aveți 😇

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s