*versiunea în limba română este disponibilă la sfârșitul versiunii în limba engleză
When choosing personal development books I’m looking for the ones well documented, based on studies, experiments and with some scientific proof behind them.
And I did find another one satisfying all my “personal requirements” – The Power of Meaning. Crafting a Life That Matters by Emily Esfahani Smith.
In her quest to understand what a meaningful life is, she studied old and new social science related to this topic, she looked into thinkers like Aristotle, Virginia Woolf, Viktor Frankl etc. and she interviewed people from different environments. Some recurrent ideas came up and the author mapped them to four pillars: Belonging, Purpose, Storytelling, and Transcendence.
She explains the drivers of her quest and what she discovered, in the below TED video, a very good summary of what you can discover by reading the book.
Going though this study made me rethink my attitude towards what gives meaning to my life and to adjust my perspective. As she states also at the beginning of the video, when we are chasing happiness, this sometimes makes us unhappy.
We are presented every day, through social media, with examples of perfect lives of people we don’t know. We tend to aspire to grand purposes, like ending world hunger or eliminating worldwide pollution, saving endangered species or who knows what! To make a difference! The truth is that ‘purpose’ doesn’t need to be big. It needs to be yours.
If you do find your calling and you feel like this is part of your nature, that’s great! But not all of us get to find a calling that is out of the ordinary. And there is nothing wrong with it. The wrong thing with our societies today is that we expect to be super-humans . Well, I think whatever we choose to do with our lives, that’s the thing that gives purpose to us. There are so many people finding purpose in raising their children, being helpful to others, cooking, even in cleaning the floors. It’s just a matter of choosing the lens we are looking through and searching for purpose in whatever we do, so to find ways to make our and other’s life better.
I resonate a lot with the ‘belonging’ pillar, as I always felt that we can find meaning as part of a whole. I think this idea is very well pictured by the historian and philosopher Will Durant: “if a thing has significance only through its relation as part to a larger whole, then, though we cannot give a metaphysical and universal meaning to all life in general, we can say of any life in particular that its meaning lies in relation to something larger than itself”
“if a thing has significance only through its relation as part to a larger whole,then, though we cannot give a metaphysical and universal meaning to all life in general, we can say of any life in particular that its meaning lies in relation to something larger than itself” – Will Durant
If you think about it, most of the times when we fill fulfilled, is when we are able to bring valuable contribution to something or someone. At the end of the day this is what gives meaning to us. It doesn’t matter what it is, work, family, friends, volunteering, you name it… the more you contribute the more you fill fulfilled 🙂
When talking about ‘transcendence’, we tend to see it as a state that requires some special preparation or skills. Actually, you might have experienced it also, but you didn’t realize it. Did you ever watched a sunrise or a sunset, or did you ever stare at the sea, in amazement, feeling like you are part of something bigger? This might happen to you while listening to music, meditating, praying or looking at the night sky. All these are acting like mystical experiences making you see things clearer.
‘Storytelling’ was the most interesting pillar for me personally. I finally understood the idea behind the Buddha saying: “we are shaped by our thoughts; we become what we think”.
In the book, the references about storytelling are in connection with interviews of people who went through hard experiences in their lives, about something that happened to them or to their friends or family.
Psychologists and psychiatrists explain why some people are able to overcome trauma better than others. This happens through storytelling, but not through the story they are telling others, but the story they tell themselves about what happened to us. This can happen by self-reflection or therapy, whatever works better. It means we need to reflect back on the experience and pull out its meaning.
…it’s not about the story we are telling others, but the story we tell ourselves about what happened to us…
The people who manage to rewrite their story and to raise above their trauma, are actually the ones who grow after the crisis. Their relationships strengthen, they discover new paths and purposes in life, they find inner strength, their spiritual life deepens and they have a renewed appreciation for life. This is what psychiatrists sometimes call “the survivor mission“.
Robert Jay Lifton, describes this as “one who has been exposed to the possibility of dying or has witnessed the death of others yet remained alive. They feel a sense of debt to the dead, a need to placate them or carry out their wishes in order to justify their own survival”
So this is when it hit me! Almost two years ago, I went through some rough times, when I was confronted with a potential breast cancer diagnosis. At that time there was no black and white. Just a lot of black, and my personal negative approach made things harder. This was coming on top of some other personal things happening so it just felt like there was no happy ending for my story.
Still, after getting the good news that I’m healthy, it took me months to understand what happened and to find meaning in it. Unconsciously, I was using storytelling to write and rewrite what happened to me. I slowly moved from thinking that all the bad things happen to me, to appreciate the days and the people as they come. Might sound like a cliché, but there is no other way that I could describe this. Of course there is more to say on how this experience changed me and shaped the person I am today, but this is for another time 😊
If you ever have the curiosity, I encourage you to give this book a chance. It is time well invested! I’ll close this by leaving the below quote from the book:
“As much as we might wish, none of us will be able to go through life without some kind of suffering. That’s why it’s crucial for us to learn to suffer well. Those who manage to grow through adversity do so by leaning on the pillars of meaning – and afterwards, those pillars are even stronger in their lives.” – The Power of Meaning. Crafting a Life That Matters by Emily Esfahani Smith. 🙏🏻
Atunci când aleg cărti pentru dezvoltare personală, mă uit după cele bine documentate, bazate pe studii, experimente și care să se bazeze pe dovezi științifice pe cât posibil.
Am descperit încă o carte care se ridică la nivelul așteptărilor personale – Puterea Semnificației. Crearea unei vieți care contează de Emily Esfahani Smith.
În încercarea de a înțelege ce înseamnă o viață care să aibă sens, autoarea a studiat materiale de cercetare vechi și noi, pe această temă, îndreptându-și atenția inclusiv către Aristotel, Virginia Woolf, Viktor Frankl etc. și intervievând oameni din diferite medii sociale. Câteva idei recurente au ieșit la iveală, autoarea grupându-le în patru “stâlpi de rezistență”: A aparține, A avea un scop, A povesti și A transcende.
Aceasta explică care sunt factorii care au îndrumat-o către această cercetare și ce a descoperit, în videoclipul TED de mai jos (subtitrări în limba română disponibile), o sinteză bună despre ceea ce poți descoperi citind cartea.
Ca urmare a purcurgerii acestei cărți, mi-am reconsiderat atitutinea pe care o am în ceea ce privește ceea ce dă sens vieții și să îmi ajustez perspectiva. Așa cum autoarea menționează la începutul acestui videoclip, atunci când urmărim fericirea, ca ultim scop, ajungem de multe ori să fim nefericiți.
Zi de zi, mediile sociale ne prezintă exemple de vieți perfecte ale unor oameni pe care nu îi cunoaștem. Tindem să ne stabilim obiective greu de atins, cum ar fi să eradicăm foametea la nivel mondial, să eliminăm poluarea, să salvam specii amenințate cu dispariția sau cine știe ce altceva! Să “lăsăm ceva în urmă”! Adevarul este că acel ‘scop‘ nu trebuie să fie grandios. Trebuie doar să fie scopul tău.
Dacă ți-ai găsit chemarea și simți că este parte din tine, atunci cu atât mai bine! Însă nu toți reușim să ne găsim această chemare ieșită din tipare. Și nu e nimic rău în asta. Ceea ce este greșit în societatea din prezent este că există așteptarea ca toți să fim super-oameni. Ei bine, cred că orice alegem să facem cu viața noastră, acela este modul prin care ne creăm un scop. Sunt atâția oameni care se simt împliniți prin creșterea copiilor, fiind de ajutor cuiva, gătind, chiar spălând podele. Este doar o chestiune de a privi printr-o altă lentilă atunci când căutam să dăm sens vieții noastre, indiferent ce alegem să facem, pentru a ne face nouă și celorlalți viața mai bună.
Rezonez foarte bine cu ideea de “a aparține” pentru că întotdeauna am simțit că putem da sens existenței noastre ca parte dintr-un întreg. Cred că acest mesaj este foarte bine transmis de istoricul și filosoful Will Durant: “dacă un lucru are sens numai prin relația sa cu un întreg, atunci, deși nu putem da un sens metafizic și universal oricărei vieți în general, putem spune despre oricare viață în particular, că sensul ei stă în conexiunea cu ceva mult mai mare”.
“dacă un lucru are sens numai prin relația sa cu un întreg, atunci, deși nu putem da un sens metafizic și universal vieții în general, putem spune despre oricare viață în particular, că sensul ei stă în conexiunea cu ceva mult mai mare” – Will Durant
Dacă vă gândiți la asta, de cele mai multe ori când ne simțim împliniți, este atunci când suntem capabili să aducem valoare și să contribuim într-un mod pozitiv la ceva sau pentru cineva. Nu contează despre ce este vorba, muncă, familie, prieteni, voluntariat… cu cât contribuim mai mult cu atât ne simțim mai împliniți 🙂
Atunci când vorbim despre ‘transcendență‘, tindem să considerăm că avem nevoie de o pregătire specială sau de anumite capacități pentru a atinge această stare. De fapt, s-ar putea să fi experimentat deja această stare, și să nu îți fi dat seama. Te-ai uitat vreodată la un răsărit sau un apus, sau ai privit vreodată marea, cu fascinație și uimire, simțind că faci parte din ceva mult mai mare ca tine? Ți se poate întâmpla chiar și atunci când asculți muzică, meditezi, te rogi sau uitându-te la cerul înstelat. Toate acestea se comportă ca niște experiențe mistice care te fac să vezi lucrurile mai clar.
‘Povestirea‘ a fost “stâlpul” cel mai interesant pentru mine personal. Am înteles în sfârșit ideea din spatele citatului frecvent folosit după Buddha: “suntem modelați de propriile gânduri; devenim ceea ce gândim”.
În carte, referințele despre “povestire” ca stalp în crearea unui sens personal, sunt în conexiune cu interviuri luate unor oameni care au trecut prin perioade dificile în viața lor, despre ceva ce li s-a întaâmplat lor, familiei sau prietenilor lor.
Psihologii și psihiatrii explică de ce unii oameni sunt capabili să depășească traumele mai bine ca alții. Aceasta se întâmplă prin “arta povestirii”, dar nu prin povestea pe care o spun altora, ci prin povestea pe care și-o spun lor înșiși despre ce li s-a întâmplat. Acest lucru se poate realiza prin introspecție sau terapie, în funcție de ce funcționează mai bine pentru fiecare. Înseamnă că trebuie să reflectăm asupra experiențelor noastre și să le găsim un sens.
…nu este vorba despre povestea pe care o spunem altora, ci despre povestea pe care ne-o spunem nouă înșine despre ce ni s-a întâmplat…
Oamenii care reușesc să își rescrie povestea și care se ridică deasupra traumei și a condiției lor, sunt cei care cresc după perioada de criză. Relațiile lor devin mai puternice, descoperă noi căi și scopuri în viață, își găsesc o putere interioară, viața lor spirituală se intensifică și au o mai mare apreciere pentru viață. Acest fenomen este numit de psihiatri drept “misiunea supraviețuitorului“.
Robert Jay Lifton, descrie acest lucru astfel: “acela care a fost expus la posibilitatea de a muri sau a fost martor la acest fenomen dar a supraviețuit. Aceștia simt o datorie față de cei trecuți în neființă, o nevoie de a-i mulțumi și de a le duce dorințele mai departe pentru a-și justifica existența”.
Acesta este momentul în care am realizat un lucru! Acum aproape doi ani, am trecut printr-o perioadă dificilă, când am fost confruntată cu un potențial diagnostic de cancer la sân. La momentul respectiv nu vedeam în alb si negru. Doar o mulțime de negru, iar atitudinea mea general negativistă nu a făcut lucrurile mai ușoare. Acest lucru venea peste alte probleme cu care mă confruntam deja, așa că nu prea vedeam finalul fericit al poveștii mele.
Totuși, după primirea veștilor bune că sunt sănătoasă, mi-a luat luni de zile să înteleg ce s-a întâmplat și să găsesc un sens în asta. În mod inconștient, foloseam “arta povestirii” pentru a-mi scrie și a-mi rescrie povestea despre ce s-a întâmplat. Am început treptat să trec de la a mă gândi la toate lucrurile dificile care mi s-au întâmplat, la a aprecia zilele și oamenii așa cum vin. S-ar putea să sune ca un clișeu, dar aceasta este forma cea mai simplă în care pot explica. Bineînțeles sunt mult mai multe de spus despre cum m-a schimbat această experiență și cum m-a făcut să fiu persoana din prezent, dar asta rămâne pentru altă dată 😊
Dacă aveți vreodată curiozitatea, vă încrajez să parcurgeți această carte. E un timp bine investit! O să închei, citând mai jos un fragment din carte: “Pe cât de mult ne-am dori, niciunul din noi nu vom putea trece prin viață fără să suferim într-un mod sau altul. De aceea este important să învățăm să suferim “bine”. Cei care reușesc să crească din greutăți, fac asta sprijinindu-se pe stâlpii de rezistență care dau sens vieții, iar astfel acești stâlpi vor deveni din ce în ce mai strașnici de-a lungul vieții lor ” – Puterea semnificației. Crearea unei vieți care contează de Emily Esfahani Smith 🙏🏻
Dragonflying 