Personal answers to FAQ / Răspunsuri personale la întrebări frecvente

*versiunea în limba română este disponibilă la sfarșitul versiunii în limba engleză

How I was before?

I was raised in the city by parents who moved in the city from the countryside. This is why I was lucky to have grandparents in the countryside. I remember my childhood with a fridge full of cheese, eggs and meat from the countryside. Not everybody was lucky enough to have access to this food. And I’m not being ironic. I’m fully aware of the world we are living in and the worldwide food shortage. Having access to food is privilege.

In the countryside, the only cruelty I was exposed to, was the slaughtering of the animals for Easter/ Christmas or festive dinners or in order to pack it for the family coming from the city (like us). And I wasn’t aware that in the future I will see this as cruelty, I used to see it as something normal and as a necessity.

For Christmas, we were staying in the house next to the fireplace, with the cousins and the women in the family, while men were slaughtering a pig. You could hear the desperate squealing of the pig in the house and we were covering our ears so we don’t hear it. Our mothers were telling us: “if you feel sorry for the pig, he will die really hard and he will suffer”. This is a saying in our region. And when I write this I smile bitterly. Because this is the explanation I used to get at an early age when I was so confused anyway.

After that, without being able to explain how, my kid brain was able to easily separate the squealing, from the pig’s head which was brought on the kitchen table. And together with the other kids, we were gathering around the table so to make sure we all get a piece of pig’s skin from the forehead of the pig. (This is considered one of the clean and the best part of the pig in Romanian culture. There is also a saying that by eating it, you will be the first in your class at school – of course something made up for kids).

For Easter, my father was not taking part in slaughtering the lamb (another Romanian tradition). I remember his explanation, that the sheep is an animal with gentle eyes and that he doesn’t have the strength to slaughter sheep. But still, we all ate from the cooked meat brought by my grandmother for dinner. This left a deep mark in my mind and how I felt about sheep. (how important are the feelings of compassion that our parents instill us with!)

The chickens… I saw them beheaded and writhing in the dust. A normal process in the countryside. I don’t think I should have witnessed this at such a young age but this is not something that I can change now. This is how you build “normality”. I remember myself watching the beheaded bird drawing chaotically a trace of blood. Nothing poetic or profound in that. Just a fascination for life and the lack of it. After that, complete detachment from it when the meat was served for dinner.

Despite all the above stories, my grandparents were raising their animals with love and with the respect of the peasant towards their animals who put the food on the table.

The same grandparents explained to me why they didn’t have milk or cheese when the cow just gave birth. Because the calf had to eat.

I saw hens with chicks and ducks with their babies. I saw horses and donkeys carrying oversized wagons. Dogs fed to defend the house and cats fed to catch mice.

I don’t have a story about how as a child I had a revelation and went on hunger strike just so my parents accept the fact that I’m a vegan.

For sure I wasn’t a carnivore either and as I grew up and became an adult I chose to eat less and less meat.

At 29, I’ve been confronted with a potential diagnostic of breast cancer. I quit meat. After six more months I quit any other food products coming from animals. I don’t have cancer. And this is not because I quit animal products but because I was lucky.

The decision to quit animal products was triggered by health reasons. I will not detail the existing doctrine which encourages the vegan diet in the cases diagnosed with cancer.

Where I am today?

Now I have a 99% vegan diet. 1% are just accidents or just contextual situations.

I don’t know what would turn me back. You know how it is… Never say never.

Andreea from today can’t go back though. Beyond the health benefits, every time I think about the suffering caused to animals I am sure I’m on the right path and that I don’t want to go back to my old lifestyle.

We all have a certain level of tolerance to the evil in the world we live in, otherwise we would not bear our daily life. Poverty, wars, abandoned kids, helpless old people, hate, discrimination… I don’t think I need to list all the shortcomings in the human kind history. In time, we choose to be solidary with a cause, wishing to make a difference.

Today, I’m going through a continuous transformation and a self-education process about the diet and the choices I’m making every day.

Slowly but surely, I manage to build a personal culture about a balanced lifestyle and without cruelty. I have a long way to go but everyday I’m one step closer.

 My vegan diet?

I didn’t know that it could be that easy and that satisfying.

When I quit meat, I told myself: “ok, this was easy! But I can’t quit cheese! I don’t know what I would do without cheese”

Here I am, healthy and happy without cheese, without feeling like I’m sacrificing something.

I realized I have access to a huge variety of plant-based products. From the moment I decided to become vegan I discovered a brand-new world of foods, tastes and flavors.

I eat better, more varied and more delicious than ever before.

And yes, I’m healthy with my blood tests in good shape. 😊

How did my life change since I became vegan?

  • I’ll list some of the positive or less positive changes that I noticed in my day to day life
  • In the outside society I became an exotic animal which people interrogate out of curiosity, goodwill or skepticism.
  • In the extended family, all of the above + a big challenge for the family meals when my mother has to find a solution for the “wandering” daughter (thank you mom! I appreciate every moment your efforts 💗)
  • In the small family, how I like to call it, I became the main cook, to the joy of my dethroned husband. Even if he still eats animal products, Ciprian has significantly reduced the amount of it and he is my main supporter. 🙌
  • In my friends group things get complicated and they are taking sides. There are people treating me the same (thank you!), people who criticize me or are being ironic, people who want to prove me wrong, people who encourages me and people that I inspired and that are changing their lifestyle. On a more positive  tone, just so you know, I haven’t lost any friends since I became vegan.
  • During holidays and at the restaurant the menu has narrowed. The check has narrowed as well. Questions from waiters have multiplied “and what are you taking with this side dish…? 😊
  • At the supermarket, the time reading labels has increased
  • Regarding my personal free time, I spend much more time self-educating and learning how to reduce the impact on the environment.

 I’ll go into details in other articles for the above topics.🕊


Ce înseamnă vegan?

VEGÁN, -Ă, vegani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care nu consumă și nu folosește produse de origine animală. 2. Adj. (Despre diete) Compus din astfel de produse. – Din engl. vegan.

Așa că îmi e greu sa mă declar vegană. Ma simt ușor ipocrită să spun asta. Dețin încălțăminte de piele, haine de lână, eșarfe de mătase, folosesc produse de curățenie și cosmetice provenite din testarea pe animale, consum cantități enorme de plastic pe care nu îl reciclez etc. Și nu sunt mandră de asta. Nu mă scuz.

Să devii vegan când ai fost crescut cu o amprentă culturală îndepărtată de orice apropiere de veganism e un proces lung de transformare. Lucrez la asta deci îmi place să mă numesc “vegan aspirant”.

Pentru ușurință în exprimare și evitarea explicațiilor în contexte generale, mă voi referi la mine ca vegană.

Cum am fost?

Crescută la oraș de părinți mutați la oraș de la țară. Motiv pentru care am fost printre norocoșii cu bunici la țară. Copilăria mi-o aduc aminte cu un frigider plin cu brânză, ouă și carne de la țară, produse alimentare pe care nu toată lumea a fost suficient de norocoasă să le aibă. Și nu sunt ironică. Știu si eu în ce lume trăim și nivelul de sărăcie mondială. Accesul la orice fel de alimente este un privilegiu.

La țară singura formă de cruzime la care am fost expusă era sacrificarea animalelor crescute în curte, de Paște/Crăciun și mese festive sau pentru a le da “orășenilor” la pachet. Și nu știam că în viitor voi percepe asta drept cruzime, o vedeam ca o necesitate și normalitate.

De Crăciun, stăteam în casă lângă sobă, cu verișoarele și cu femeile din familie timp în care bărbații sacrificau un porc. Guițatul disperat al porcului ajungea până în casă iar noi ne puneam mâinile la urechi să nu mai auzim iar femeile ne îndemnau: “să nu vă fie milă că altfel moare greu și se chinuie” Așa se zicea la noi. Și când scriu asta zâmbesc amar. Pentru ca asta este explicația pe care o primeam la o vârstă fragedă și confuză.

Apoi, nu îmi explic cum, dar creierașul meu de copil reușea să separe foarte bine guițatul de capul decapitat care ajungea pe masa din bucătărie. Iar noi copiii ne îngrămădeam să prindem câte o “bucată de frunte” ca să “fim fruntași la școală”.

De Paște, tata nu participa la tăierea mielului. Îmi aduc aminte explicația lui, ca oaia e un animal cu ochi blajini și că el nu are tăria să taie oi. Dar cu toții mâncam din carnea de pe masă. Și asta a lăsat o urma profundă în mintea mea pentru că mereu am văzut oaia ca un animal blajin și nevinovat (Cât de puternice sunt sentimentele de compasiune insuflate de părinți!)

Găinile… le-am văzut decapitate și zbătându-se în țărâna din curte. Un proces normal la țară. Nu cred ca ar fi trebuit să asist la asta de la o vârstă fragedă dar nu mai e o chestiune de alegere retroactivă. Așa se construiește „normalitatea”. Îmi aduc minte de mine urmărind pasarea decapitată desenând haotic o dâră de sânge pe jos. Nu e nimic poetic și nici profund. Doar fascinația despre viața care nu mai e. Apoi, detașare completă când mâncarea de pasăre era servită pe masă.

În ciuda lucrurilor povestite mai sus, bunicii mei își creșteau animalele din curte cu dragoste și cu respectul țăranului față de ceea ce le punea hrana de zi cu zi pe masă.

Tot bunicii mi-au explicat de ce nu avem lapte sau brânză când vaca abia fătase. Pentru că trebuia sa mănânce vițelul.

Am văzut cloști cu pui și rațe cu boboci. Cai și măgari înhămați la căruțe supradimensionate. Câini hrăniți să apere gospodăria și pisici să prindă șoareci.

Nu am o poveste despre cum copil fiind am avut o revelație și am făcut greva foamei ca părinții să îmi permită să fiu vegană.

N-am fost cu siguranță o carnivoră înnăscuta și pe măsura ce am devenit un adult independent am ales să consum din ce în ce mai puțină carne.

La 29 de ani m-am confruntat cu un potențial diagnostic de cancer la sân. Am renunțat la carne. După încă 6 luni am renunțat la orice alte produse alimentare de origine animală. Nu am cancer. Și nu pentru că am renunțat la produsele animale ci pentru că am fost norocoasă.

Decizia de a renunța la produse animale a fost declanșată din rațiuni de sănătate. Nu o să detaliez doctrina existentă care încurajează dieta vegană in detrimentul dietei constând in produse de origine animală în cazurile diagnosticate cu cancer.

Unde sunt acum?

Acum am o dietă 99% vegană. 1% sunt întâmplări și situații contextuale.

Nu știu ce m-ar întoarce de drum. Știi cum e… niciodată să nu spui niciodată.

Andreea din prezent nu se poate întoarce din drum. Dincolo de beneficiile aduse sănătății mele ori de cate ori mă gândesc la suferința pricinuita animalelor mi se întărește convingerea ca nu vreau să mă întorc la stilul de viață anterior.

Cu toții avem un nivel de toleranța față de răul din lumea în care trăim altfel nu am suporta să trăim. Sărăcie, războaie, copii abandonați, bătrâni neputincioși, ură, discriminare… nu cred ca trebuie să fac un recensământ al neajunsurilor din istoria omenirii. În timp, alegem să ne solidarizam cu o cauză, din dorința de a face o diferență.

În prezent, trec printr-o continuă transformare și auto-educare în ceea ce privește alimentația și alegerile pe care le fac zi de zi.

Încetul cu încetul, reușesc să construiesc o cultură personală despre un stil de viață echilibrat și lipsită de cruzime. Am o cale lungă de parcurs dar în fiecare zi sunt cu un pas mai aproape.

Dieta mea vegană?

N-am știut că e atât de simplu și satisfăcător.

Când am renunțat la carne mi-am spus: “ok, nimic mai simplu! Dar la brânză nu pot! Nu știu ce aș face fără brânză”

Iată că sunt bine, sănătoasă și fericită fără brânză, fără să simt că fac un sacrificiu.

Mi-am dat seamă că am acces la o varietate enormă de produse de origine vegetală. Din momentul în care am decis să devin vegană am descoperit o lume nouă a mâncărurilor, gusturilor și aromelor.

Mănânc mai bine, mai variat și mai gustos ca oricând.

Și da, sunt bine sănătoasă, cu analizele la zi 😊

Cum s-a schimbat viața mea de când am devenit vegană?

O sa enumăr doar o parte din schimbările pozitive sau mai puțin pozitive pe care le-am remarcat în viața de zi cu zi

  • În societate am devenit un animal exotic pe care oamenii îl interoghează din curiozitate, bunăvoința sau scepticism.
  • În familia extinsă, toate cele de mai sus + o mare provocare pentru mesele în familie când mama trebuie să găsească o soluție pentru fiica „rătăcitoare”. (mulțumesc mama! Apreciez în fiecare clipă eforturile tale 💗)
  • În familia mică, cum îmi place să o numesc, am devenit bucătarul principal, spre bucuria soțului detronat din funcție. Ciprian este consumator de produse animale, reduse dramatic în ultimul timp și principalul meu suporter! 🙌
  • În grupul de prieteni lucrurile se complică. Taberele se împart. Sunt oameni care mă tratează la fel (mulțumesc!), oameni care mă critică sau ironizează, oameni care vor să-mi demonstreze că greșesc, oameni care mă încurajează și oameni pe care i-am inspirat și care se schimbă. Pe un ton mai glumeț, vă anunț că n-am pierdut prieteni de când am devenit vegană.
  • În concedii și la restaurant s-a restrâns meniul din care pot alege. S-a redus nota de plată. S-au înmulțit întrebările chelnerilor: “şi pe lângă garnitură…?” 😊
  • La supermarket a crescut timpul petrecut citind etichete
  • În ceea ce privește timpul liber personal, aloc mult mai mult timp auto-educației din punct de vedere alimentație şi impact asupra mediului

Voi trata în postări diferite şi detaliate cazurile enumerate mai sus 🕊

What does it mean to be vegan?

Vē-gən, 1.  Noun. A person who consumes no food that comes from animals and also abstains from using animal products. 2. Adjective. (About diet) About using this type of products

So, I find it hard to declare myself as vegan. I even feel slightly hypocrite to say that. I own leather shoes, wool clothes, scarves made of silk, I use cleaning products and beauty products tested on animals, I’m producing huge amount of plastic that I don’t recycle etc. And I’m not proud of it. I’m not excusing myself.

Becoming vegan when you grew up in a strong non-vegan culture, far away from any idea related to veganism, it’s a long process of metamorphosis. I’m working on it so I like to call myself “aspiring vegan”.

For ease of expression and avoiding explanations in general context, I will refer to myself as vegan.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s