De ce (Paște)? / Why (Easter)?

*English version available after the Romanian version

Copii fiind obișnuiam să întrebăm “de ce?” foarte des. În funcție de răspunsul primit din partea adulților, întrebam din nou și din nou “de ce?”, și continuam astfel uneori până la exasperarea lor 🙂

Cu trecerea timpului, curiozitatea puiului de om este îmblânzită de o educație mai mult informativă și mai puțin colaborativă sau practică. An de an, crescând în sânul familiei și al comunitătii, fiecare din noi învață să urmeze un anumit tipar comportamental. Cei care îndrăznesc să iasă din acest tipar sunt excentrici.

Bineînțeles, excentricitatea este percepută diferit în funcție de cultura locală, de influența religioasă asupra comunității, expunerea la factori externi și deschiderea către nou. Astfel de atitudini și percepții sunt trăsături culturale care se modelează în multe generații și care se ajustează treptat.

Dacă decidem, din varii motive, să negăm atașamentul cultural față de țara și cultura din care facem parte, nu facem decât să ne mințim pe noi înșine. Modul în care am fost educați, modelele pe care le-am avut în copilarie, mediul în care am trăit, toate acestea sunt răscrucea de la care pornim în viață – într-o direcție sau în alta. În ciuda acestor factori, nu suntem nici pe departe condiționați să urmăm orbește un tipar pe care să îl proiectăm asupra generațiile viitoare – suntem ființe raționale și putem să ne cântărim deciziile.

Nu trebuie decât să întrebăm “de ce?”. Nu trebuie decât să ne redescoperim curiozitatea nativă.

În ultimul timp am început să mă întreb foarte des “de ce”. O să vă povestesc despre de ce-ul tematic din pragul Sărbătorilor Pascale. Până să trec totuși la subiect, o să vă ocolesc puțin pentru a vă povesti contextul “spiritual” al omului care sunt acum.

Un lucru e sigur. Am simțit mereu că “de ce-ul” în ceea ce privește religia în care am fost botezată mă duce pe o cale controversată. Așa că am ales de cele mai multe ori ca eu și religia să avem un drum paralel, intersectându-ne din când în când la nunți, botezuri și la înmormântări.

În copilărie însă, în cadrul educației formale am învățat că poți fi bun sau rău, respectiv poți merge în rai sau în iad.

În acest context, m-au însoțit permanent două amintiri din copilarie.

Prima, este cea a unei ore de religie în timpul căreia am fost duși la biserică de profesor în pragul sărbătorilor pentru a ne împărtăși (să fi avut 8-9 ani). Nu-mi amintesc decât momentul în care înaintea împărtășaniei, preotul m-a întrebat dacă m-am spovedit. Nu mă spovedisem (la vremea respectivă știam (cred) de la bunici că un copil nu are păcate și că se poate împărtăși fără spovedanie). Așa că am fost “ocărâtă” de preot și scoasă din coloana de copii care așteptau să fie împărtășiți.

Pe lângă surpriza și senzația că am făcut ceva rău, uitându-mă în urmă, copil fiind, cred că m-am simțit umilită pentru că am ieșit în evidență și am fost nevoită să răspund rușinată de ce nu m-a împărtășit părintele.

A doua amintire, este de fapt senzația care m-a urmărit în anii copilăriei, în care pendulam între dorința de a practica religia în care am fost botezată (pentru că așa “e bine”) și instinctul că nu e ceea ce “mi se potrivește” mie. Ascultam cu îngrijorare profesorii la ora de religie explicând de ce oamenii ar trebui să se căiască și să se teamă de Dumnezeu pentru a nu fi pedepsiți. Așa că mă chinuiam să merg la biserică duminica și mă întrebam în sinea mea, copil fiind, “cum să-i aduc pe cei din familie pe calea cea bună” ca să ne întâlnim cu toții în rai când vom muri 😀

Când mi-am dat seama că lucrurile nu sunt albe sau negre, și că de fapt majoritatea sunt gri, relația mea cu biserica s-a deteriorat. Am interacționat cu Biserica la fel cum interacționezi cu aparatul administrativ din România. Plăteși taxe, te programezi, respecți anumite zile (că doar nu o să fie “casa Domnului” deschisă când simți tu că esti mai evlavios).

Aceastea fiind spuse, m-aș cataloga mai degrabă ca o persoană spirituală, și mai puțin religioasă, neatașată de instituția bisericii.

În sfârșit ajung la subiect! 🙂

De ce Paște? E o întrebare retorică. Cunosc seminficația sărbătorilor de Paște.

Întrebarea e, voi o știți? De ce, și mai ales ce sărbătoriți? De ce vă strângeți în jurul unei mese? De ce vă strângeți în familie? De ce mâncați miel de Paște?

O să vă răspund eu în ceea ce mă privește. M-am bucurat de venirea Paștelui de când eram copil pentru că familia se reunea la țară. Sau mă bucuram că face mama cozonac. Mă bucuram mai ales că am vacanță. Acum mă bucur pentru că nu muncesc în ziua respectivă. Mă bucur că merg acasă să îmi văd familia. Mă bucur că am timp să mă odihnesc.

Observați cum multe din lucrurile pe care le facem sunt doar OBICEIURI de tipul “așa s-a făcut mereu, de ce am face lucrurile altfel?”

DE CE? Pentru că “tradiții”. Dar prețuim noi cu adevărat aceste tradiții?

În călătoria mea către veganism, bineînteles, m-am ciocnit de “mielul de Paște” și de “porcul de Crăciun”, fiecare cu derivatele lui. Așa că mi-am rezervat timp să îmi “pun pe hârtie” opinia în legătură cu tradițiile asociate cu Sărbătorile Pascale.

Mai întâi m-am întors către abordarea dogmatică a Bisericii și semnificația mielului de Paște. Nu sunt nici pe departe o cunoascătoare a Vechiului sau a Noului Testament așa că am ales câteva explicații de pe site-ul “celei mai mari comunități ortodoxe din lume”.

Vechiul Testament:

“Momentul jertfirii mielului precede ieșirea israeliților din robia egipteană la care se adaugă credința politeistă, de aceea Sfântul Chiril al Alexandriei spune că fără acest sacrificiu care prefigurează pe Hristos, nu avea loc nici eliberarea din Egipt și nici cruțarea primilor născuți dintre evrei”.

“Veșmântul necorupt al mielului prefigurează pe cel al lui Mesia, iar precizarea biblică pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia greșeala lui Adam, cât și pentru a preînchipui pe Fiul Fecioarei prezis de profetul Isaia”.

Noul Testament:

“Jertfa cea nouă și nesângeroasă profețită cu cinci secole înainte de Hristos de profetul Maleahi (1, 11) s-a plinit la Cina ce de Taină cand Mântuitorul a instituit Jertfa Euharistică, binecuvântând și sfințind pâinea și vinul care nu sunt simboluri, ci înseși Trupul și Sângele Său (Matei 26, 28). Cele două elemente euharistice reprezintă Trupul Mielului lui Dumnezeu care S-a jertfit o singură dată și deplin pentru, toată lumea”.

“Obiceiul creștin de Paști al sacrificării mielului are un temei biblic incontestabil și nu este o simplă sacrificare de animal”. În articolul extensiv din care am extras cele două citate se menționează și faptul că sacrificarea mielului se face de capul familiei iar din acesta se hrănesc toți membrii familiei.

Nu o să fac analiză pe text, dar uitandu-mă la fragmentul din Noul Testament, aparent jertfa a fost făcută deja – “o singură dată și pe deplin, pentru toată lumea”.

Dacă totuși vreți să folosiți acest simbol, vă invit să îl rugați pe capul familiei să sacrifice un miel, să îl jupuiți și să îl tranșați. Nu e un îndemn pe măsura unui vegan, dar pot să înteleg dacă această practică este una personală pentru îndeplinirea simbolisticii “mielului Pascal”.

Altfel, nu știu dacă sacrificarea prin interpuși plătiți, se ia în considerare pentru simbolistica sacrificării mielului de Paște.

Cam atât despre perspectiva religioasă.

Mai practic, în prezent industria mielului de Paște are un alt fundament.

La stâne și ferme, oile sunt crescute și exploatate pentru producția de lapte. La fel ca orice mamifer, oile dau lapte doar atunci când au pui, așa că, în fiecare an sunt inseminate controlat, artificial sau natural (prin montă controlată). Se produce astfel un surplus de pui, pentru că laptele trebuie direcționat pentru comercializare și consum uman.

Surplusul de miei (masculi) din primăvară sunt uciși pentru a fi consumați. Femelele sunt păstrate pentru a urma soarta mamelor lor, și anume pentru a li se exploata aparatul reproducător și lactația.

Dacă vreți să știți mai multe despre această industrie vă recomand acest articol despre zootehnie.

Anul acesta nu mă spovedesc și nu mă împărtășesc. Recurg la simboluri personale. O să fac yoga, o să meditez, o să reflectez mai mult la ce pot să fac mai bine și cum pot să fiu mai bună, și o să mă bucur de un weekend cu familia.

O să țin post și de Paște 🙂


As kids we used to ask “why?” very often. Depending on the answer we got from grown-ups, we asked again and again “why?” until we drove them crazy 🙂

With the passing of time, the little human’s curiosity is tamed by an education which is more informative and less collaborative or practical. Every year, raised in the middle of the family and of the community, each one of us learns to follow a certain behavioral pattern. The ones who dare to go outside of this pattern, are eccentric.

Of course, the eccentricity is perceived in different ways, depending of the local culture, the religious influence inside the community, the exposure to outside culture and openness to whatever is new. These attitudes and cultural characteristics are shaped over many generation and are adjustable only slowly, step by step.

If we decide, from various reasons, to deny the cultural attachment to the country and the culture where we grew up, then we are just lying ourselves. The way we were educated, the role-models we had during our childhood, the environment we lived in, all these are the crossroad from where we start in life – in a direction or another. Despite all these elements, we are not, by any means, conditioned to follow blindfolded a certain pattern and to project it on future generations – we are rational beings and we can weight our decisions.

We only have to ask “why?”. We only have to rediscover our native curiosity.

Lately, I started asking myself “why?” a lot. I’ll tell you about some the themed “why” surrounding the Easter celebration. However, I’ll do a detour so I can give you some context about the person I am today from a “spiritual” perspective.

There is one thing I know for sure. I always felt that asking “why” when speaking about the religion in which I was baptized would take me to a controversial path. So, most of the time, me and religion we had a parallel road, meeting from time to time at a wedding celebration, baptism and at funerals.

In my childhood however, as part of my formal education I learned that I can be good or bad, I can go in heaven or hell.

In this context, two childhood memories stayed with me, and they are always vivid.

The first one is from the religious study class (in Romania, Orthodox studies were mandatory in school, now an option left at the parent’s decision). It was just before the Easter holiday so the teacher took us to the Church to receive Communion. (I was probably 8-9 years old). I only remember the moment when before receiving the Communion, the priest asked if I already confessed. I didn’t. At that time I knew from my grandparents (I think) that as a kid you don’t have any sin and that there is no need to go through confession first. (If you are not familiar with the Orthodox practices, we are baptized as babies and we are receiving the Communion from that moment on. At a certain moment when it’s considered you start having reason then you will have to confess before the reception of the Eucharist). So I was scolded by the priest and I had to go out of the line.

On top of being taken by surprise and having the feeling that I did something wrong, looking back, as a kid, I think I felt humiliated standing out and because I had to answer why father refused.

The second memory, is actually the sensation that chased me during childhood, a time when I oscillated between the will to practice the religion in which I was baptized in ( because it’s the “right” thing to do) and the instinct that this isn’t “the right thing” for me. I was worried listening the teacher during the class explaining why people should repent and fear God so they are not punished. So I was struggling to go to church on Sundays and I was wondering, as a kid, “how I could bring my family on the right path” so we all meet in heaven after we die 😄

When I realized that not all should be painted in black and white, and that most of things are gray, my relationship with the Church deteriorated. I interacted with the Church the same way you do with the administrative institutions. You pay taxes, you make appointments, you go there only in certain days of the week (you don’t expect to find the Church open whenever you feel the need to connect with God).

These being said, I would call myself a spiritual person, not really religious, unattached to the institution.

And finally I’m getting to the point! 🙂

Why Easter? It’s a rhetorical question. I know the significance of the Easter celebration.

The question is, do you know it? Why do you celebrate it? Why do you gather around a meal? Why do you gather as a family? Why do you cook lamb for Easter?

I’ll answer some of these questions from my own perspective. I was always happy as a kid when Easter was coming, because the family was gathering in the countryside. And I was happy that my mother baked sweet bread. I was happy I was on holiday from school. Now I’m happy I don’t need to go to work on that day and that I have more time to spend it with family and to rest.

See how most of the things we do are just CUSTOMS – “This is how we used to do things since forever, why should we do things differently?”

WHY? Because “traditions”. But do we truly appreciate these traditions as we should?

In my vegan journey, of course I clashed with the “lamb for Easter” and “pork for Christmas” traditions. So I took some time to share my opinion in regards to the traditions associated with the Easter Celebration.

First, I looked into the dogmatic approach of the Church and the significance of the lamb for the Easter tradition. I’m not by far knowledgeable about the Old and New Testament scriptures so I chose to quote some paragraphs from the “largest orthodox community in the world” site (Romanian site):

The Old Testament:

“The moment of the lamb sacrifice precedes the Hebrews’ liberation from the Egyptian slavery to which we add the polytheistic belief, this is why Saint Chiril of Alexandria says that without this sacrifice which announces the sacrifice of Christ, there would have never been the liberation from Egypt nor the first born sparing”.

“The pure appearance of the lamb suggests the image of Messiah, and the fact that the Bible mentions that the lamb needs to be a male, it’s meant to expiate Adam’s Original Sin, and to announce the Son of Mary”.

The New Testament

“The new and bloodless sacrifice, announced five centuries before Christ by Prohet Maleahi (1,11) took place at the Last Supper when the Savior has created the sacrifice of The Eucharist by blessing and sanctifying the bread and the wine, which are not symbols, but His true Body and Blood (Matthew 26, 28). The two Eucharistic elements represent the Body of God’s lamb which sacrificed once and fully, for everyone”

“The Christian Easter tradition to sacrifice a lamb has a biblical basis and it’s not only an animal sacrifice.” The quoted article states also the fact that the sacrifice needs to be done by the head of the family and after this the whole family will eat from the sacrifice.

I will not over-analyse the New Testament text but my understanding is that “God’s lamb sacrificed once and fully, for everyone”. And if you still want to have lamb for Easter, the head of your family should sacrifice the lamb, skin it and slaughter it before cooking it. It doesn’t sound vegan, what I’m saying, but I understand if you personally want to fulfill the symbol of the lamb sacrifice…

Otherwise, I’m not sure if the sacrifice done through a paid intermediate, counts for fulfilling the symbol of the lamb sacrifice.

And that is all I had to say from the religious perspective.

More practical, today, the Easter lamb industry has a different basis.

In farms and sheepfolds, sheep are exploited for milk production. Like any other mammals, sheep only have milk if they have babies, so every year they are inseminated in a controlled manner, artificially or naturally. This is how you get a surplus of babies, as the milk need to be redirected to be sold for human consumption.

This surplus of babies (males) are slaughtered in spring to be eaten. The females are kept to follow their mothers, to be exploited for breeding and lactation.

If you want to know more about this industry I recommend THIS article about zootechnics (Romanian article).

This year I’m not confessing or going to receive Communion. I’ll focus on personal symbols. I’ll do yoga, meditate and reflect on how I can be better and do good, and I’ll enjoy a weekend with my family.

I’ll be fasting for Easter as well 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s